Circe, ai făcut totul, 
ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece;
el a dat pânzele complete ale corabiei, 
unei fugi sigure.
Toate ai făcut ca focul sălbatic (iubirea, n.m.) să nu te ardă,
dar Amorul (Cupidon) de durată a stat într-o inimă nedorindu-l. 
Tu, Circe, putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri;
nu putuseși să schimbi legile sufletului tău. 
Chiar ai spus aceste cuvinte lui Ulise, 
când el dorea să plece: 
„Eu nu te mai rog, ceea ce mai înainte, 
îmi amintesc, 
obișnuiam să sper,
ca tu să fii soțul meu. Și, totuși, mi se părea 
că sunt demnă de a fi soția ta, 
pentru că sunt fiica marelui Soare.
Te rog să nu te grăbești: cer timp, 
pentru încă un joc...
Ce aș putea să te rog, prin jurămintele mele, 
să-mi dăruiești mai puțin?
Și vezi valurile mării frământate și ea însăși, 
marea, trebuie să se teamă: 
în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele 
corabiei. 
Care este cauza fugii tale, Ulise? Nu se înalță 
o nouă Troia,
alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme. 
Acest Amor, Pacea sunt aici. Sunt singură și rănită. 
Pământul viitor se află sub domeniul (decizia) tău”. 
Ea, Circe, vorbea, Ulise slobozea nava...

Părinte, 
se adresează Diogene aceluia care încearcă 
să vorbească despre zei și religie
oricui îi iese în cale, 
dar, adeseori, nimerind cu bâta în baltă, 
bănuiala ta este vinovată...
Când femeia a intrat în aulă, 
este adevărat: mă aflam singur 
și mă ridicasem să merg la atelierul de sticlărie, 
dar ea, surâzând, a deschis o discuție. 
Din vorbă în vorbă, bob cu bob, 
am ajuns la o cunoștință comună,
despre care aflasem că mințise despre mine.

Fac parte din tribunalul 
care acordă patalama pentru aspiranții 
la titlul de filosof al cetății. 
Bărbatul respectiv, 
cunoștința noastră comună,
a susținut, 
în fața altor membri de vază 
în societate, 
că din vina mea 
nu a putut obține calitatea de filosof
și a inventat o poveste, 
că a fost amicul meu, 
că ne-am fi certat și, de aici, 
animozitatea mea față de el,
ori adevărul - și eu port steagul cinstei - 
este următorul: 
pe distinsul bărbat l-am întâlnit 
o singură dată în viața mea, 
acum mai bine de trei decenii, 
pe când studiam. De atunci, 
nu l-am mai văzut niciodată.
Chiar mă întrebam dacă, într-adevăr, 
învață unde mi-a spus, 
la aceeași instituție cu mine.
Când s-a văzut respins, 
m-a căutat, sub auspiciile ficțiunii lui, 
dar i-am retezat elanul, 
cu varianta mea, cea reală, 
expusă anterior - 
că nu ne-am întâlnit, 
decât o singură dată etc.
și, oricum, eu susțin pe oameni, dacă pot, 
nu-i blochez.  

Când părintele a intrat în cancelarie, 
mă aflam la apogeul indignării, 
peroram pe seama „poveștii”,
cusute cu ață albă.

În sutana lui, 
părintele a bănuit, 
remarcându-mi verva, 
o simpatie pentru interlocutoare 
și, astăzi, o deconspiră tuturor.