Tu ești piatra care dă scântei văzduhului,
când te ating numai cu privirea.
În preajma ta,
eu cu mine voi comunica dublu,
regăsindu-mă în căldura,
pe care mi-o înapoiezi,
cu sufletul.
Astrele se pierd într-un zvon,
mai slab decât silabele tale,
spuse cel mai ușor,
înainte de îmbrățișare.
Nădejde,
la masă cu tine,
nu mai am decât în carte:
o deschid, pentru a-ți lectura ceva.
Te apropii de mine,
cu ochii, umezi de emoție
și râzi...
Un amalgam de trăiri.