Jupiter mi-a adus în cale 
fata cea mai potrivită 
și eu am dat viitorul,
ce trebuia să fie bun, 
pe o clipă ruginită 
de visare a altei prietenii. 

O, Luminem, 
dragostea noastră 
trebuia să renască,
rază pentru sufletul meu de cleștar 
să fi fost,
însă posibilitatea 
nu mi-a trecut prin cap. 
Nu am reușit să-mi îndrept inima 
spre tine. 
Când s-a întâmplat, 
era deja tardiv, 
tu deveniseși mamă, 
de ani buni. 

***

O, Luminem, 
puține zile mi-au rămas în minte, 
dar apropierea ta de mine  
a fost caldă, sinceră și devotată. 

Nu-mi iert orbirea începutului de drum
în dragoste. 

Ca Ahile, împovărat de soartă,
plâng pe țărm, 
urând lumea veselă de pe străzi,
care nu poartă păcatul de a mi te fi ascuns
în vuietul ei peren; mi-ar fi ușurat 
din frământare să fi aflat 
că ai fugit, fără urmă în orizont, 
dar, astfel, greșeala este a mea
și mă stoarce, zilnic,  
de orice bucurie,
mă înghite
ca pe Iona, monstrul din mare. 

Help me! 

O, anii cei mai grei -
cum mi se păreau mie!
Astăzi, gândindu-mă la ei, 
îmi dau seama că erau de aur. 

Dumnezeu mi-a adus în cale 
fata cea mai potrivită 
și eu am dat viitorul,
ce trebuia să fie bun, 
pe o clipă ruginită 
de visare a altei prietenii. 

Am îndurat, de la început,
fiind sigur pe mine, 
capriciile ciudatei. 
Speram că se va schimba 
după mine, 
dar, îndurerat, 
constatam că o știa orașul,
pe când eu călugăriță 
o consideram. 
Până la urmă, 
ce îți oferă dansul? 
O! Acestea nu contează,
ci doar adevărul
că dragostea noastră 
trebuia să renască,
rază pentru sufletul meu de cleștar 
să fi fost,
însă posibilitatea 
nu mi-a trecut prin cap. 
Nu am reușit să-mi îndrept inima 
spre tine. 
Când s-a întâmplat, 
era deja tardiv, 
tu deveniseși mamă, 
de ani buni. 

***

O, Luminem, 
puține zile mi-au rămas în minte, 
dar apropierea ta de mine  
a fost caldă, sinceră și devotată. 

Nu-mi iert orbirea începutului de drum
în dragoste. 

Ca Ahile, împovărat de soartă,
plâng pe țărm, 
urând lumea veselă de pe străzi,
care nu poartă păcatul de a mi te fi ascuns
în vuietul ei peren; mi-ar fi ușurat 
din frământare să fi aflat 
că ai fugit, fără urmă în orizont, 
dar, astfel, greșeala este a mea
și mă stoarce, zilnic,  
de orice bucurie,
mă înghite
ca pe Iona, monstrul din mare. 

Help me! 

O, acei ani, 
atât de greu de cărat în suflet - 
așa-mi păreau, 
astăzi, îi revăd de aur.
Jupiter mi-a adus în cale 
fata cea mai potrivită 
și eu am dat viitorul, 
ce trebuia să fie bun, 
pe-o clipă ruginită de iubire
(îmbolnăvitoare a eului meu profund). 

Am înghițit pretențiile ciudatei...
Speram că se va schimba după mine, 
dar, îndurerat,
constatam că o știa orașul,
pe când eu, naivul, călugăriță 
o consideram. 
Până la urmă,
ce îți oferă dansul?
O, nici aceasta nu are importanță,
ci faptul că sentimentul pentru ea
trăsnea de fals ce era 
și nu m-am dumirit la vreme. 

O, Luminem, 
deși puține zile mi-au rămas în minte, 
apropierea ta 
(de atunci)
îmi stăruie în gând
caldă, sinceră și devotată.
Nu-mi iert orbirea începutului de drum
în dragoste. 

Ca Ahile, împovărat de soartă,
plâng pe țărm, 
urând lumea veselă de pe străzi,
care nu poartă păcatul de a mi te fi ascuns
în vuietul ei peren.

Asta fac, demult: 
mă împiedic în propria-mi  eroare
și în țărână,
ca puiul de păun, în boabe. 

De ce nu m-am gândit la tine, Luminem?
De atâtea ori, 
te revedeam și nu am avut inspirația 
de a reface dragostea noastră,
din fașă, pe nedrept, blocată. 
Inima îmi era frântă, 
ca un ram în septembrie. 
Sufeream cumplit și nu scăpam 
de obsesia aceleia care nu merita,
deloc, 
atenția mea. 

Nu mă smulgeam pe mine însumi 
demonilor acelei iubiri,
însă nu contează... 

Prietenia noastră putea renaște 
și nu mi-a trecut prin cap posibilitatea. 
Nu am reușit să-mi îndrept inima 
înspre tine. Când s-a întâmplat, 
tu deveniseși mamă, de ani buni. 

(Va urma)