Cum am fi petrecut clipa de față, Luminem? 
Aș fi declamat la infinit, pentru sufletul tău... 
Uneori, 
m-ai fi stopat cu un dulce sărut. 
O, de-a pururi, casa ne-ar fi fost rai. 

Nu m-aș fi depărtat, niciodată, de tine,
fiindcă aș fi devenit gelos pe singurătatea ta,
fie și numai de o secundă. 
Aș fi gonit și porumbelul intrat pe fereastră, 
dar tu, cu blândețe, m-ai fi oprit:
-Îl auzi uguind? 

Pițigoiul ne-ar fi fost ceas deșteptător,
din piersicul înflorit. 
Privighetoarea, din ulm, ne cânta. 
În papuci de mătase,
îngerii ne-ar fi umblat, ușor, prin odaie. 
Focul din aripi l-am fi strâns în palme,
ca pe floare. 
Pe seară, am fi râs de fețele noastre, 
luminate de pâlpâirile stelare. 

O, Luminem, 
inima îmi este pustiită de chin.