Ce este moartea, maestre?
-Nu este nimic,
decât o simplă dispariție,
ca în toate regnurile.
În ultima clipă,
amețim și ne trece prin cap
ideea că murim.
Spaima ni se va cuibări în trup,
ca o pasăre neagră
ne va înșfăca din ochi
peisajul care ne înconjoară.
Din retină,
vor dispărea, pe rând,
noptiera, ecranul tv.,
chiar zidul dintre oameni.
Nu mai apuci să formulezi ultimul gând -
îl înfunzi în suflet,
ca pe o hârtie mototolită.
La rădăcina limbii,
se va înșuruba greața
și față de contemporani,
dacă vei mai năzui la o analiză
cât de sumară, în pragul extincției apropiate
și față de condiția de om neputincios față de vârstă
și boală.