Când îți va suna ceasul, sufletul umblă, cu viteza luminii, prin cosmos, către lumea de apoi. Despuiat de identitate, este prins, din goană, de mâna îngerului ocrotitor, ca torța este dus la judecată... Dezamăgirea cade ca ștampila pe suflet, fiindcă, pe unde hălăduiește, doar faptele bune i se iau în seamă. -Păi să vezi că am fost și eu cineva în viață... -În adânc, ai fost împovărat de invidie, de răutate și de ținte scabroase... -I le-am mărturisit preotului. -Dar (la poarta raiului, Sf. Petru continuă a-i replica) nu te-ai lepădat de humus. Te văd, suflete, ciuntit și nedemn să intri în paradis. Așteaptă! Poate efectul faptelor bune se propagă în lumea întreagă și voi mai auzi rugăciuni pentru tine, în bazilici. (Va urma)
