Jurnal de emisiune

În prologul emisiunii, am expus realizările acestui proiect, inițiat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, în parteneriat cu TVR, respectiv TVR Craiova: 1. aducerea, în fața telespectatorilor, a membrilor filialei, cu tot ce au ei mai de preț, darurile de a scrie și de a vorbi, 2) punerea în circulație, a unor teme fundamentale.

Au venit, cu deschiderea personalității lor demne, scriitorii: Geo Constantinescu, Cristian – Liviu Burada, Gela Enea, Mircea Pospai, Rodica Păvălan Pospai și Tudor Nedelcea (ordinea transcrierii numelor respectă cronologia intervenției pe ecran). Desigur, lista este deschisă (deținem și programări), însă nu voi dezvălui numele colegilor, pentru a nu elucida toate misterele.

Datorită specificității emisiunii, profil exclusivist, s-a discutat (în cele trei ediții deja rulate) despre: a) Literatura memorialistică, b) Rolul traducerilor în promovarea cărții contemporane (carte scrisă în limba națională), c) Condiția scriitorului în societate, d) Publicistica literară, e) Receptarea lui Eminescu și a altor valori naționale, f) Oameni și cărți.

Subiectele, susținute cu vervă și pasiune, de către interlocutori, au determinat un număr destul de mare de vizualizări pe canalul de comunicare, YouTube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *