Revenire din imaginar…

Bătăile de pendulă îmi răsună în timpane;
numai eu aud zvârcolirea aceasta a vremii în mecanism.

Sunt sustras amiezului, dispar din peisaje,
mă las purtat într-o barcă de minute —
dar înspre care mal?

E mai bine acolo?
Foile tresar, amenințate de tăciune...

Dau să revin în salon, din reverie,
când ușa-i crăpată
de slujnica plătită să deretice interiorul.
I-am fixat, spre deosebire de Arthur Rimbaud, un scop:
o aștept să strângă, de azi, și covorul.

L-am pătat aseară cu puțină lavandă,
iar firele de lână au strănutat
sub pașii de prinț ai motanului alb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *