Mânând căruța spre casă,

țăranul vede
în Valea Crucii
o târlă
mare cât un cap de șarpe.

Spune drumeților:
nu am mai întâlnit îngeri semeți
de când fluturii,
liberați din plasele țâncilor,
s-au pierdut din drumul amiezii.

ar trebui un preș peste plopi
ca să mai scadă din zăpușeală

s-o dau melcilor
s-o poarte în cochilii
prin caturile ierburilor.

cu soarele, 
ca o monedă veche,

aș cumpăra de la ciobanul din culme
o oaie.

mai știe cineva
frânturi din baladă?

laptele din oală
se varsă încet

din greutatea anilor căzuți în el
ca un timp care nu mai încape.

pe aici,
dacii nemuritori
l-au văzut pe Zalmoxis
trecând printre stele.

Mânând spre casă căruța plină de lemne și de soare,
țăranul zărește, în Valea Crucii, o târlă
mare cât un cap de șarpe.

Le strigă, în treacăt, drumeților:
Nu am mai întâlnit îngeri semeți
de când fluturii, sloboziți din plasele țâncilor,
s-au abătut din calea amiezii.

Ar prinde bine un preș aruncat peste plopi —
s-ar mai stinge din zăpușeala
pe care aș vrea s-o torn în spatele melcilor,
s-o poarte și ei în cochilii,
prin caturi de iarbă.

Tăvălit în fel și chip, soarele s-ar micșora;
l-aș purta în buzunar, ca pe un galben,
și aș cumpăra de la ciobanul din culme
o oaie.

Mai știe cineva frânturi din baladă?

Laptele din oala dusă neglijent
spre o covercă improvizată
se varsă —
parcă din pricina anilor prăbușiți în ea,
dintr-un flux al vremii.

Oala rămâne, în poiană,
un miez al vieții.

Pe aici vor fi trecut daci nemuritori,
chiuitori că-l zăresc pe Zalmoxis
printre stele?