Învierea

După ce a trecut sâmbăta,
în acea margine de timp
în care noaptea încă mai ține,
dar se luminează deja
ziua întâi a săptămânii,
au venit Maria Magdalena
și cealaltă Marie.

Au venit să vadă mormântul.

Atunci —
precum lumea însăși ar fi tresărit —
s-a făcut cutremur mare.

Îngerul Domnului a coborât,
a venit,
a prăvălit piatra
și s-a așezat deasupra ei,
într-un gest care nu mai cere explicații.

Înfățișarea lui — ca fulgerul.
Îmbrăcămintea — albă,
albă până la neputința privirii.

Cei care păzeau
s-au temut.
Au devenit, pentru o clipă,
ei înșiși ca morții.

Și atunci îngerul a vorbit
către femei:

Nu vă temeți.

Știu pe cine căutați.
Pe Iisus cel răstignit.

Nu este aici.

Aici începe ruptura —
propoziția care schimbă istoria:

nu este aici.

S-a sculat,
precum spusese.

Veniți,
vedeți locul.

Locul era gol
ca o întrebare.

Și mergeți, repede,
spuneți celorlalți:
moartea nu l-a ținut captiv.

Va merge înaintea voastră,
în Galileea —
acolo, într-un loc obișnuit,
îl veți vedea.

Ele au plecat în grabă,
cu o bucurie care nu se poate explica,
ci doar trăi.

Au alergat.

Pe drum,
Iisus le-a ieșit în întâmpinare:

Bucurați-vă.

Atât.

Ele s-au apropiat,
au cuprins picioarele Lui,
s-au închinat —
gestul cel mai simplu,
gestul definitiv.

Nu vă temeți,
le-a spus din nou.

Spuneți fraților Mei
să meargă în Galileea.
Acolo
Mă vor vedea.

Între timp,
în cetate,
altă ordine de lucruri se punea în mișcare.

Straja a vorbit.
Arhiereii au ascultat.
Bătrânii au judecat.

Și au ales varianta care se repetă
de fiecare dată când adevărul devine incomod:
au dat bani.

Spuneți altceva.

Spuneți că trupul a fost furat,
că noaptea a acoperit totul,
că somnul v-a cuprins.

Vom avea grijă de restul.

O versiune a început să circule,
să se așeze,
să dureze —
până astăzi.

Dar ceilalți,
cei unsprezece,
au mers în Galileea,
la muntele indicat.

L-au văzut.

S-au închinat.

În acel gest,
mai rămânea și îndoiala —
ca o umbră care nu pleacă imediat.

Atunci El s-a apropiat
și a spus:

Toată puterea Mi-a fost dată
în cer și pe pământ.

De aici începe alt drum:

mergeți,
învățați,
spuneți mai departe,

botezați
în numele Tatălui
și al Fiului
și al Sfântului Duh,

învățați-i să păzească
miracolul.

Și, poate cea mai greu de înțeles promisiune:

nu veți fi singuri.

Eu sunt cu voi
în toate zilele —

toate zilele,
chiar și acelea
în care pare că nimic nu se mai întâmplă —

până la sfârșitul veacului.

Amin!

În marginea acestei fotografii (2)

Din poză, fetița a scos capul
către astăzi, către timpurile noastre.

În rest, din ce a surprins aparatul,
ceilalți au rămas în lumea lor,
care s-a dus, odată cu epoca,
în transformările presupuse
ale bulevardului bucureștean.

Care au fost zilele de graniță?
Din care set al celor douăzeci și patru de ore
s-a desființat rutina,
iar cadrul care o susținea s-a închis?

Care a fost prima săptămână
în care abonatul nu a mai mers la film?

Ziua în care s-a trecut pragul
spre alte preocupări, mai importante,
care a fost?

Care a fost ceasul
care a sunat dispariția lor?

Pe marginea unei fotografii (Variantă)

Care a fost vorba doamnelor
care merg braț la braț?
Care le-a fost subiectul de discuție?

Spre ce se vor fi îndreptat,
cu liniștea aceea a eleganței
pe care o etalau?

Casa li se mai păstrează
sau va fi fost demolată
de stăpânul comunismului de mai târziu,
care atunci, în atmosfera monarhică,
era un anonim?

Ele, doamnele bine îmbrăcate,
purtau pălării
care doar pe ecrane vor mai apărea.
Pe care dintre actrițele vremii
le vor fi avut model?

Le va fi trecut prin minte
că peste o sută de ani
eu sau altul, de pe Facebook,
le vom contempla?

Sigur nu,
pentru că nici nu știau
că sunt fotografiate.

Unde le zac oasele astăzi?