femeia din filmul alb-negru
urcă într-o decapotabilă cu scaune de piele,
izbită de valul de oameni care vor doar să o atingă,
să fie acolo.
ce faci cu o viață trăită la intensitate maximă,
când ghemul se termină?
fericirea personală,
ca o bijuterie încuiată într-o cutie,
s-a dizolvat.
rămâne doar un gol,
deasupra căruia actrița Jewel a plutit,
obligată să compare tot ce a urmat
cu acele câteva secunde de extaz.
o rețetă sigură pentru depresie.
în jurnalul de știri din 1939,
ea zâmbește larg, n-are de unde să știe.
n-are cum să ghicească scanarea de astăzi, din 2026,
când cineva cu creierul prăjit în virtual
îi dă un fel de play etern.
nu a bănuit nicio secundă
că băiatul care a filmat,
cu aparatul pe umeri,
i-a tăiat bilet spre nemurire
pe o peliculă de celuloid
care refuză să moară.