Unde-i lumea din peliculă,
frumusețea femeilor,
tăcerea din fotolii
ori intriga?
Degetele zărite pe biletul de amor,
părul acesta pieptănat, hainele elegante,
suflarea și energia protagoniștilor?

Cât au îndurat în viață?
Cât s-au bucurat?
Ce au văzut ochii lor,
pe cine au îmbrățișat
după ce filmul s-a încheiat
și cortina a căzut
peste spectacolul mut?

Se cunosc locurile
pe unde le putrezesc oasele?

Obiectele din peisaj,
camerele de filmat —
se mai știe ceva despre ele?

Copiii aceia,
ținuți de mână de bătrâna doică,
într-o secvență cu doi acordeoniști
mimând un cântec în căruță —
cum își vor fi petrecut viața?

Dacă ar fi știut
că anii îi vor face neputincioși
și îi vor apropia de groapă,
poate că nu s-ar fi dat niciodată
jos din film
și nu ar fi schimbat voioșia
pe tristețea bătrâneții.