Mi-aș fi dorit 
să cad în flori 
ca fluturii cu aripi mari de visuri 
și, în polen, să îmi ridic un han 
la care să tragă, spre seară, 
care de mărfuri și de parfum franțuzesc, 
pe care să-l distribui 
celor cu nasul subțire.

Poarta de petale se va deschide 
îndată ce luna va clănțăni în broască, 
precum dinții unei chei; altfel, 
închisă va sta până în zori, 
când se vor șterge de lacrimi, 
în poieni, 
copilele cu inimile frânte. 
Voi pune argații mei cei iuți 
să le asculte pe ascuns 
vorbele printre suspine.

Cutremur - ce îl solicit - e 
când floarea în care mi-am făcut vad 
să se clatine doar când e ruptă 
de o tânără dintre cele ce au inima de rafie 
și, în mâna ei, să stau cu agoniseala, 
până când limba unui cal 
va sfărâma lujerul și, pe gâtul lui, 
să mă întâlnesc cu un nechezat, 
care să mă arunce pe un val, 
precum balena însăși pe Iona...

La scurt timp, 
prins de guler și tras din mare, 
să adorm pe puntea unei corăbii, 
pe când, de veghe, e un fost pirat 
care să-mi spună, 
clipind din singurul ochi ce i-a rămas, 
despre insula ca o scânteie în zare, 
despre comorile ascunse 
sub nuielele aranjate chiar de el, 
pe când a părăsit-o 
pentru un trai obișnuit de marinar.