Mi-aș fi dorit
să cad în flori
ca fluturii cu aripi mari de visuri
și, în polen, să îmi ridic un han
la care să tragă, spre seară,
care de mărfuri și de parfum franțuzesc,
pe care să-l distribui
celor cu nasul subțire.
Poarta de petale se va deschide
îndată ce luna va clănțăni în broască,
precum dinții unei chei; altfel,
închisă va sta până în zori,
când se vor șterge de lacrimi,
în poieni,
copilele cu inimile frânte.
Voi pune argații mei cei iuți
să le asculte pe ascuns
vorbele printre suspine.
Cutremur - ce îl solicit - e
când floarea în care mi-am făcut vad
să se clatine doar când e ruptă
de o tânără dintre cele ce au inima de rafie
și, în mâna ei, să stau cu agoniseala,
până când limba unui cal
va sfărâma lujerul și, pe gâtul lui,
să mă întâlnesc cu un nechezat,
care să mă arunce pe un val,
precum balena însăși pe Iona...
La scurt timp,
prins de guler și tras din mare,
să adorm pe puntea unei corăbii,
pe când, de veghe, e un fost pirat
care să-mi spună,
clipind din singurul ochi ce i-a rămas,
despre insula ca o scânteie în zare,
despre comorile ascunse
sub nuielele aranjate chiar de el,
pe când a părăsit-o
pentru un trai obișnuit de marinar.
