Mergea pe drum un om însingurat. 
S-a trezit cu haine de înger deodată pe el, 
care căzuseră din cer, 
prin fisura care se produsese 
pe lângă un pom din Eden, 
acolo unde, 
răzimat de trunchi, 
se odihnea un înger ce, 
pentru o clipă, 
își lăsase haina lângă el, 
la un metru distanță.

După om venea și îngerul, 
ca să-și ia veșmintele înapoi. 
Coborâse repede pe scară, 
când se trezise despuiat; 
îi era și rușine să umble 
așa printre ceilalți, 
mai ales că lumina de acolo, 
reflectată de frunzele verzi 
și de izvoarele clare, 
îi ardea pielea 
și nu avea cremă de gălbenele, 
o uitase undeva într-o fânărie.

Rușinea goliciunii 
au avut-o Adam și Eva, 
când Dumnezeu i-a găsit stânjeniți, 
după ce se înfruptaseră 
din fructul oprit. Ceea ce știa și îngerul, 
dar cum să vorbească lui Dumnezeu și el, 
că a fost un accident, 
că se visa pe pământ, 
lângă urechea unui pișicher 
pe care-l învăța de bine, 
și fisura, 
despre care încă nu se aflase, 
îi făcuse figura. 

Și-a luat tălpășița repede din Eden 
și dus a fost... La apelul de seară, 
el nu a putut răspunde „Prezent!”; 
era pe drum, 
în spatele gospodarului 
care nu observase 
că peste haine-i pâlpâia 
ca o lumânare 
pelicula strălucitoare.

Îngerul încă nu intrase definitiv 
în realitate, stăruia la ușă. 
El șoptea ceva, 
dar vorbele nu ajungeau la destinație, 
nici nu mai avea haine 
în care să se prezinte 
și nici motiv să se reveleze; 
nu era acela un om cu puține păcate, 
permeabil epifaniei. 

Misiunea era dificilă 
și s-ar fi împlinit 
numai dacă omul nostru ar fi adormit 
și, tiptil, îngerul s-ar fi apropiat 
și și-ar fi recuperat hainele, 
dar și atunci nu era tocmai bine: 
gestul semăna cu un furt 
și cum se va fi întors el în Eden 
cu o asemenea faptă, 
aproape improprie suitei lor, 
a celor curați la spirit?

A rămas de moment la o răscruce 
să-și plângă soarta, 
deși până atunci nu credea 
că și ei, îngerii din cer, sunt încorsetați 
în limite și date prestabilite. 

Nu mai avea cale de salvare. 
Se va fi întors, 
se spune, 
cu un petic în haină, 
pe care nu se cuvenea 
să-l astupe cu altă bucată 
luminoasă, ca stamba originală.