Profesoara (de stenodactilografie), coordonatoarea cenaclului, mi-a spus: „Am vorbit cu Florea M. E în relații bune cu publicația x. Te așteaptă (mi-a precizat ziua și ora) să te ajute”.

M-am dus la editura Scrisul Românesc, în 1988, acolo unde respectivul lucra. A ieșit la mine (nici măcar nu m-a invitat înăuntru). Purta costum albastru, același costum în care aveam să-l revăd, de fiecare dată, până avea să iasă la pensie, acum vreo câțiva ani. Îmi zâmbea (zâmbet fals), cum, probabil, zâmbește și acum, când scapă în lume… „Să mergi pe același drum, că este bine”. Atât mi-a spus și a dispărut, ca o nălucă, în măruntaiele a ceea ce atunci era acea editură.

Respectivul este perfect portretizat în cartea lui Jean Băileșteanu, carte intitulată Viața ca o paradă.

(Va urma)