Bursa de creație de la Neptun…

… a venit la timp (2007).

Am ajuns cu trenul la Neptun. Nu mai circulasem de foarte mult timp cu acest mijloc de transport.

La Neptun, la Casa Scriitorilor, pe stânga, la intrare, am observat bustul lui Mihai Eminescu.

După ce am luat camera în primire, am mers pe țărm. Era o liniște desăvârșită în acea zi de 15 septembrie. Am făcut un pas în apă, dar mi-am retras repede talpa, fiindcă apa era extrem de rece.

La cină, a stat lângă mine, la masă, doamna Bârlădeanu, traducătoare. După cum ne-am așezat la început, așa am și rămas. Eram zece scriitori din toată țara.

În prima dimineață, mi-am luat un scaun și am mers pe plajă. Coborând, am fost asaltat de o haită de câini albi. Nu mi-e teamă de câini. Am vorbit cu ei, s-au potolit și m-am instalat undeva, acolo. Câinii s-au așezat în cerc, în jurul meu; mă păzeau.

Plaja era pustie. Mi se părea că aud pașii poetului Publius Ovidius Naso, de acum două mii de ani. În apa Mării Negre, s-a scăldat și el, de pe acest țărm, a expediat epistolele (Tristele și Ponticele) către împărat, să-i ierte greșeala (care nici astăzi nu este pe deplin lămurită, se pare că ar fi participat la una dintre petrecerile Iuliei, fiica împăratului – cea mai plauzibilă dintre variante). Cu astfel de gânduri, am luat apă în pumni și mi-am dat pe față, după care, m-am așezat la soare.

După masa de prânz, am mers în oraș. La fiecare sfert de oră, zăream un om, până în centru. Era ceva precis: urmăream pe ceasul digital de la mână (când limba atingea încă un sfert de oră, în capătul străzii, distingeam silueta unui trecător).

Pe cât de frecventată în sezon, pe atât de austeră devine stațiunea, în rest! Nu-mi venea să cred.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *