Luminița V. îmi spune că va merge cu mine (cu mașina). Casa
ei e în drumul meu. Îi confirm că plec în curând. Între timp, primesc un apel și ies din cancelarie cu telefonul la ureche, mă îndrept spre baie, să mă dezinfectez. Țin telefonul lipit de ureche, proptit în umăr, pentru a nu fractura discuția.
Luminița mă vede îndepărtându-mă și crede că mă duc la mașină.
După ce îmi spăl bine mâinile, mă usuc și dau cu dezinfectant, reintru în cancelarie și mă uit de Luminița, care nu mai este. Întreb de ea:
-A plecat! îmi răspund mai multe colege. A ieșit după tine.
Altă colegă, în cadrul ușii, le face tuturor cu mâna, semn că pleacă.
-A! Uite, merg cu A.! spun eu, spre amuzamentul colegelor. Adaug tare: „Nu e pentru cine se pregătește”, „ci pentru cine se nimerește” (completează ele, în cor, celebra expresie populară).
Am acumulat oboseală în săptămâna care se încheie, deși la suprafață nu s-a părut. Am adormit destul de devreme, în jur de ora 22,00 (cred). Mă apucasem să citesc despre P. P. Carp.
Tot devreme, m-am și trezit. Aseară, nu am publicat materialul programat să apară în revistă, am luat laptopul și l-am revăzut (evoc întâmplarea de luni, dar trebuie să consemnez și rapiditatea trecerii timpului, pentru că astăzi, sâmbătă, eu încă nu am ieșit din vibrația nefastă a evenimentului).
Pe fundal, rulează un film documentar despre Marc Aureliu. L-am urmărit (filmul) printre picături, pentru că o bună bucată de vreme, am crezut că este despre Marc Antoniu, personaj care îmi inspiră invincibilitate. Nu am fost dezamăgit să-mi dau seama că filmul e consacrat lui Marc Aureliu, întrucât îmi e un nume familiar, întâlnit în benzile desenate ale copilăriei, în textele traduse etc. Atenția mi-a fost atrasă de anii transcriși pe ecranul televizorului, anii campaniei lui Marc Aureliu în Germania: atâta zbucium pentru ca el însuși, în calitate de împărat, să asigure liniștea la frontiera cu Germania. Pentru ce? Putea fi eficient stând pe tron la Roma. Avea la dispoziție atâția generali! Și-a periclitat propria-i sănătate, și-a irosit cei mai frumoși ani ai vieții.
Realizatorii documentarului îl condamnă pe Commodus, fiul lui Marc Aureliu, care i-a urmat acestuia la putere, pentru că s-a retras la Roma, unde a trăit în lux și în liniște ani buni, că a părăsit garnizoanele romane etc. Ca om, eu consider că a procedat bine: ceea ce a pierdut tatăl și, totodată, el ca fiu, a recuperat cumva prin revenirea în urbe.
Privit din contemporaneitate, episodul e pozitiv (la scara istoriei universale). Dacă noul împărat Commodus ar fi continuat să țină piept germanilor, timpul de astăzi (trăit de noi) ar fi arătat diferit, ar fi fost întârziat și poate ne-am fi aflat la faza naționalismului acerb… Aș fi stat în casă, cu urechea la drum, la eventualele urmăriri / împușcături, iar de la radio sau difuzor s-ar fi anunțat cine știe ce asasinate politice. Ar fi fost o cotitură în istorie.
Cine i-ar fi putut opri pe germani să fie ceea ce sunt?
Cineva din telefon tot strigă: „Ce a vrut să spună cetățeanul turmentat” din articolul meu Din fuga mașinii? „Bătut” sau „Băut”? Redeschid fișierul și precizez. În schimb, nu-i pot răspunde la telefon, pe rețeaua de comunicare, pentru că am pus aparatul la încărcat, am probleme cu firul (cablul) de încărcare și nu ating telefonul, nu-l mișc din loc, doar văd ce mai apare pe display. Aștept să se încarce 100%.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”
