Tabăra s-a încheiat…

În septembrie 1986, după două săptămâni, tabăra de la Victoria s-a încheiat.

Într-o vizită la un pictor local, dintr-un sat transilvănean, am mâncat, pentru prima dată, slană: o bucată de grăsime, ușor prăjită, pusă pe o bucată de pâine coaptă în cuptor de țară. Gustul a fost destul de bun, deși, după cum arăta, nu ai fi pus gura pe slană,

Am mai făcut două vizite, legate într-o singură zi, la casa unuia dintre corifeii Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, și la o fabrică de sticlă.

Profesorul Armeanu, un tip masiv și brunet, purtător de ochelari cu lentilă aproximativ fumurie, și-a făcut apariția, la plecare… Mă așteptam ca, pe durata taberei, să mă fi susținut și el cu una, alta, dar nicidecum nu s-a întâmplat. Totuși, mi-a propus să ne întoarcem acasă, cu mașina lui, un Citroen de culoare verde.

Citroenul i-a fost adus de soția lui, o doamnă tăcută, îmbrăcată în haine albe, de vară. De asemenea, atunci, l-am cunoscut pe fiul lor, cam de vârsta mea, care intenționa să dea examen la Facultatea de Medicină.

Am făcut un popas în orașul Sibiu. Ei au cumpărat salam și brânză telemea (produse alimentare care nu prea se găseau în alte locuri, fiind specifice orașului Sibiu). Din acea brânză, amestecată cu verdețuri, mi-au dat și mie o porție.

Ulterior, l-am revăzut pe prof. Armeanu, în mai multe rânduri: niciodată nu m-a întrebat nimic, nici dacă mai scriu, nici dacă etc. Doar „Bună ziua!” / „Bună ziua!”. Așa îi era felul, impasibil la evoluția literaturii, deși era profesor de limba română. Am auzit, cu ani în urmă, că a suferit destul de mult, din cauză că ar fi fost demis, înainte de pensie, din funcția de director la un liceu din oraș, tocmai de fiica unuia dintre cei mai buni amici ai lui. Facil impasibil am fost și eu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *