Ne-am dat mâna pe coridoarele sumbre. 
Geamul s-a emoționat, 
căci a strecurat între noi ceva din peisaje străine. 
Și cum se învârtea, pe la urechea ta,
roata de aur, căzută de la caleașca unui zeu! 
După cricul de la mașina mea, 
am mers să-l aduc,
la vehiculul celest măcar o roată să fi reparat 
și să fi pus!
Zeul mi-ar fi oferit elixir drept simbrie,
poate că aș fi devenit mecanic, în serviciul lui. 

O muiere în zăvelcă m-a privit îndelung. 
Atmosfera, 
influențată de sprâncenele ei în arc,
a trecut, deodată, în manuscrisul unui sf-ist. 
Vocabularul meu a fost provocat 
să evoce ambientul pierdut
și îl căuta, de zor, pe „-at”,
fiindcă eu însumi ajunsesem „încruntat”.