Caiet, anul 1994. Singurătate de crâng

Dar moșul tău,
îmi strigă o voce surdă, 
e primenit de rugă, de cântec și de mirt. 
S-a săturat 
să fie puls sub piele de cadână, 
sub piele înmiresmată, împrospătată zilnic 
de-un sânge prea aprins...

Așa lui i se pare: 
că mănăstirea mută, 
cu turlele-i nătânge, 
e-un pâlpâit, prea supt de cadrul larg, 
al unei singurătăți de crâng.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.