În Cișmigiu, pe fiecare piatră, 
vezi cremă de pantofi,
pe care, în fiecare zi, 
o șterg angajații de la Salubritate. 
În amurg, 
parcul o cere înapoi,
pentru somnul de noapte.
Și nu ați crede, 
dar o recapătă din amintiri. 

Toți plimbăreții vesperali 
se opresc în dreptul fiecărei statui 
din ansamblu,
mirați adânc de simplitatea lucrurilor. 
Din privirea lor, 
cad pete minore, 
cât un papion.

În răbdarea observatorului care ești, 
auzi gura vorbind, 
a unui poet visând pe bancă.