Încerc să mai regăsesc, în aparența multicoloră 
de astăzi, a ta, 
aspectele de suplețe corporală, 
care mă atrăgeau la tine, cândva 
și, totuși, nu văd nimic rămas, 
unde se vor fi pierdut, 
în impresia-mi perisabilă pe care mi-o inspirai, 
de zână a sufletului meu tânăr, unde?
sau ai decăzut, 
trebăluind, ca mamă a nu știu câți copii, 
în salonul de acasă? 
Emoția s-a pierdut...
Multor feciori le acordai, săptămânal, 
un vals, 
numai, 
după cum apreciam eu situația atunci,
să mă necăjești pe mine,
care, observi, nu mă împăcam 
cu moda pierderii de vreme.
Părerea altora despre tine 
era un fel de apă în jurul meu, 
care stăteam stâncă neclintită în ideile
provenind  
din simpla-mi profunzime de a-mi liniști,
în perioadă îndelungată, inima. 
Cerul mi se părea că va pica pe mine
dacă m-ai fi uitat. Vai! mărțișor pierdut
în sclipire palidă, pe haină, 
de-al căror rever te vei mai fi prins, 
pentru a-ți spune vorbe drăgăstoase 
câțiva inimici ai mei, 
trași pe dreapta, 
ca autobuze în așteptare
de atenția pe care, da, tu mi-ai oferit-o, 
înainte, în defavoarea lor.