O umbră a fost tăiată 
de o rază aspră.
Se va locui în lumina anotimpului, 
departe de perimetre, zidite 
în funcție de preferințe. 
Soarele își zgâlțâie papucii,
în colțul toamnei. 

Ciorile, 
în țipete proaste, 
sparg liniștea, 
de care se lăsaseră prinse, 
ca într-un insectar, 
muștele din casă. 

Vorbele, 
încropite pe seama dorului 
de materie,
a două năluci,
scrutează trecutul. 

Ne gândim la fotografii
din oraș,
că, odată cu aparatul, 
mintea lor însăși 
este bliț pentru omul vizat. 

Frunzele toate s-au prăvălit 
peste untul, abia desfăcut, 
din coș; numai o ferigă s-a așezat,
ca șoimul, 
pe umărul tău blând,
murmurându-ți ceva. 
Dintr-odată, 
te-ai pierdut în amintiri,
printre magaziile din față,
și ai plecat. 

Ramura a căzut în poteci...

Tristețea a înregistrat încă o victorie.