O umbră a fost tăiată de o rază aspră. Se va locui în lumina anotimpului, departe de perimetre, zidite în funcție de preferințe. Soarele își zgâlțâie papucii, în colțul toamnei. Ciorile, în țipete proaste, sparg liniștea, de care se lăsaseră prinse, ca într-un insectar, muștele din casă. Vorbele, încropite pe seama dorului de materie, a două năluci, scrutează trecutul. Ne gândim la fotografii din oraș, că, odată cu aparatul, mintea lor însăși este bliț pentru omul vizat. Frunzele toate s-au prăvălit peste untul, abia desfăcut, din coș; numai o ferigă s-a așezat, ca șoimul, pe umărul tău blând, murmurându-ți ceva. Dintr-odată, te-ai pierdut în amintiri, printre magaziile din față, și ai plecat. Ramura a căzut în poteci... Tristețea a înregistrat încă o victorie.
