-Eva ți-a suflat ceva la ureche
(și ai ascultat-o),
Eu, peste tine, duh de viață...
Un singur lucru - să nu mănânci 
din pomul cunoașterii -
ți-am cerut, Adam, 
și nu ai respectat.
Deși observ amprenta Mea,
rămasă ca o pecete în carnea ta,  
totuși, nu-Mi dau seama 
cum natura ta subversivă
a apărut din suflarea Mea. 
-Ți-a fost mai drag pomul decât omul, 
Doamne! Pomul acesta l-ai găsit deja în Eden
sau a răsărit, 
deodată cu tine,
din aceeași esență a infailibilității
și nu este pomul vreo invenție de-ale tale, 
cum pe mine m-ai scos din țărâna planetei, 
pe-a cărei scoarță m-ai alungat ca pe o stihie? 
-Adam, începi să Mă judeci
și nu-Mi pare bine. 
Am mai depărtat de Mine,
cât am voit de mult, 
pe alții, fiindcă au fost trufași...
-Dar în glasul meu este indignare, 
nu vrăjmășie, Doamne!
Îmi este greu fără pacea din rai. 
(Va urma)