Circe, ai făcut totul, 
ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece;
el a dat pânzele complete ale corabiei, 
unei fugi sigure.
Toate ai făcut ca focul sălbatic (iubirea, n.m.) să nu te ardă,
dar Amorul (Cupidon) de durată a stat într-o inimă nedorindu-l. 
Tu, Circe, putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri;
nu putuseși să schimbi legile sufletului tău. 
Chiar ai spus aceste cuvinte lui Ulise, 
când el dorea să plece: 
„Eu nu te mai rog, ceea ce mai înainte, 
îmi amintesc, 
obișnuiam să sper,
ca tu să fii soțul meu. Și, totuși, mi se părea 
că sunt demnă de a fi soția ta, 
pentru că sunt fiica marelui Soare.
Te rog să nu te grăbești: cer timp, 
pentru încă un joc...
Ce aș putea să te rog, prin jurămintele mele, 
să-mi dăruiești mai puțin?
Și vezi valurile mării frământate și ea însăși, 
marea, trebuie să se teamă: 
în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele 
corabiei. 
Care este cauza fugii tale, Ulise? Nu se înalță 
o nouă Troia,
alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme. 
Acest Amor, Pacea sunt aici. Sunt singură și rănită. 
Pământul viitor se află sub domeniul (decizia) tău”. 
Ea, Circe, vorbea, Ulise slobozea nava...