L-am dus pe înger
la noi, în casă.
Bătea numai dintr-o aripă.
Era mic de tot,
cât o farfurie.
L-am așezat pe masă,
uitându-mă fascinat
la mecanismul,
turtit de la impact.
„Cu o suflare caldă,
îl refac”.
-Ce ai, băiete?
-Un înger! răspundeam,
neștiind că numai eu îl vizualizam.
Ai mei,
pe bună dreptate,
intraseră la idei.
Îngerul era din aur pur
și reflecta obiectele din preajmă.
Era ca mierea,
o peliculă blândă,
care lasă ochii să o străbată,
cu ațintiri.
(Va urma)