Într-un han

Scena I
Chelnerul [către pădurar]:
-Ordonați!
Pădurarul:
-De ce să-ți ordon?
Chelnerul:
-Aveți epoleți.
Pădurarul:
-Și?
Chelnerul:
-Înseamnă putere.
Pădurarul:
-Sunt pădurar.
Chelnerul:
-Dar aveți putere.
Pădurarul:
-Am, că sunt tânăr. [Râde].
Chelnerul:
-Aveți și grad.
Pădurarul:
-De pădurar.
Chelnerul:
-Eu, soldat în rezervă. Dumneavoastră nu sunteți pădurar în rezervă. Deci, aveți putere și… grad.
Pădurarul:
-Mda.
Chelnerul [repede]:
-Superior.
Pădurarul [încet, ca pentru sine]:
-De cunoștințe.
Chelnerul [uimit]:
-De caporal.
Pădurarul:
-Bine, de caporal. [Strigă la chelner]: Soldat, comanda la mine! [Dezolat]: mâna mi s-a izbit de pahar, și am ratat o cursă nebună de mână. Ești vinovat că n-ai eliberat drumul mâinii, de pahare.
Chelnerul:
-Și de destine. [Ia paharele. Vrea să iasă].
Pădurarul:
-Stai! Mă cunoști?
Chelnerul:
-Nu.
Pădurarul:
-De ce te consideri soldatul meu?
Chelnerul:
-Pentru că aveți pălărie.
[Pădurarul își dă pălăria jos].
Chelnerul:
-Pentru că ați avut pălărie.
Pădurarul [vrând să-l încurce]:
-N-am avut pălărie.
Chelnerul [râzând ușor]:
-Clientul nostru, stăpânul nostru.
[Iese].

SCENA a II-a
Un prieten al pădurarului.
Amicul:
-Să trăiți!
Pădurarul:
-Nu mă saluta așa… Te-ai trezit?
Amicul:
-Din poezia pădurii? Niciodată.
Pădurarul:
-Atunci, hai!
Amicul:
-Unde?
Pădurarul:
-La pădure.
Amicul:
-De ce?
Pădurarul:
-Ai mușchi la tine?
Amicul:
-De ce?
Pădurarul:
-De ce, de ce… Să ridicăm, din trestii, o căprioară rănită.
Amicul:
-De dragostea mea pentru pădure… Hai!
Pădurarul:
-Stai, a fost numai o probă a ceea ce spui.
Amicul:
-M-ai verificat.
Pădurarul:
-Numai în ceea ce privește disponibilitatea ta la efort pentru binele pădurii.
Amicul:
-Și al căprioarei. [Despre sine, bătându-se cu pumnul în piept]: fiul pădurii.
Pădurarul:
-Și al căprioarei.
Amicul:
-Tarzan autohton.
Pădurarul:
-Eu, Jane.
Amicul:
-Eu, Tarzan.
Pădurarul:
-Parcă aud în jur lei.
Amicul [mimând starea de spaimă]:
-Unde, unde? De luptă sunt gata. Îi apuc de coame, prin săli îi trântesc… Sunt Taaarzan.

SCENA a III-a
Un mesean [sărind de pe scaun]:
-Eu, Jane. Te voi smulge din sălbăticie. E secolul vitezei. În mașini te voi purta să vizitezi orașul.
Pădurarul [furios numai în aparență]:
-Te scot cu pușca din rol. [Pune mâna pe armă. Strigă scurt]: Chelner!

SCENA a IV-a
[Apare chelnerul]
Pădurarul:
-Am pușcă.
Chelnerul:
-Să trăiți!
Pădurarul:
-Trăiește tu, că te scot eu și pe tine din rol.
Chelnerul [speriat]:
-Din rolul vieții?
Pădurarul:
-Adică să te dau afară din slujbă? [Dezamăgit de ceea ce a înțeles chelnerul]: O, nu!
Chelnerul [către sală, rar, aparte, uimit]:
-Mai rău, din al vieții?
Pădurarul:
-Rolul vieții! Să-ți explic… Cel mai bun lucru pe care-l poți face în viață, să servești… La masă!

SCENA a V-a
[Din cauza tonului imperativ, unii indivizi –un fel de cerșetori, iau replica drept îndemn pentru ei, și se îmbulzesc la mese].
Chelnerul:
-Ce e cu voi?
Pădurarul [încă o dată, la fel de tare]:
-La masă!
[Cerșetorii, de bucurie, dau impresia unui joc de glezne].
Chelnerul:
-Dansați de bucurie? Vă dau eu vouă dans. [Începe să lovească în stânga, în dreapta, cu șorțul din dotare].
Unul dintre cerșetori –lovit:
-Hau! Hau! [parcă latră].
Altul, deși nu e lovit:
-Miauuu, miauuu!
Cerșetorii, patru la număr, toți o dată:
-Auuu! Auuu!
Chelnerul:
-Intrarăți câini și ieșirăți lupi.
Pădurarul [cu arma înspre cerșetori]:
-Stați!
[Cerșetorii se întorc toți o dată, extrem de tăcuți și docili. Unul stă ca o pisică -mâinile sugerând gheruțe, altul, precum un câine].
Pădurarul:
-Că vă dau un foc pentru scheunat, altul, pentru miorlăit, în fine, pentru urlat. [Umblă la armă]: Am cocoșul pe voi.
[Cerșetorii fug, dar înainte de a ieși din scenă, unul spune în grabă]:
-De l-am avea în plasă ori pe umeri, ca la naș… Cucuriguuu!

SCENA a VI-a
Pădurarul, amicul.
Pădurarul:
-Ce faci?
Amicul:
-Aștept.
Pădurarul:
-Ce?
Amicul:
-Ziua de ieri.
Pădurarul:
-Vrei dulcețuri?
Amicul:
-Da.
Pădurarul:
-Trei lingurițe, cât?
Amicul:
-Cât ți-e inima de largă.
Pădurarul:
-Poftim! [Scoate dintr-un borcan, câteva lingurițe pline de dulceață].
Amicul:
-Ai o inimă de trei lingurițe…
Pădurarul:
-La nivel de dulcețuri, destul de mult.
Amicul:
-Revarsă în hohote dulceață, dar nu pe cea de vișine.
Pădurarul:
-A din suflet, na! Are capac.
[Râd amândoi].
Cei doi, chelnerul.
Pădurarul ia un corn de lângă scaun. Suflă în el.

Scena a VII-a
Apare chelnerul. Dintr-o geantă, scoate șorțul:
-Bonjour, bonjour.
Pădurarul:
-Te-ai franțuzit.
Chelnerul:
-Am înfrunzit, nu se vede? [E îmbrăcat în verde]. Am fost săltat în rang.
Pădurarul:
-Chiar dacă răspunzi la apelativul „chelner”?
Chelnerul:
-Șorțul e a doua față a mea.
Pădurarul [cinic]:
-Din păcate, cu ea te afișezi în public.
Chelnerul:
-Dacă dau jos șorțul, gradele de pe umeri vor străluci mai tare. [Arată cu degetul către epoleți. Două lingurițe, parcă ieșite de pe epoleți. Tare către lingurițe]: Parcă ați fi ieșite din cești. [Le lovește cu mâna]: Stați cuminți, imediat vă cufund în dulceață, spre deliciul gurii certărețe. [Plescăie încântat].
Pădurarul [ignorând cele spuse de chelner, către amic]:
-Soața, domnule, o iarnă, cât n-a fost de muncă, a stat cuminte. De când s-a ieșit la muncă mă amenință: „te spun că ai vânat. Mai știu eu în plus și despre unele care de lemne”… A luat banii și a plecat la ai ei.
Amicul:
-Așa făcea și maică-sa. Prin primăvară, de frica muncilor, găsea motiv de supărare, și, pe nepusă masă, pleca… Bineînțeles, luându-și fetele de mână.
Pădurarul:
-Așa am auzit și eu, mai încoace, dar de ce mi-ai recomandat-o?
Amicul:
-Pe chelner de ce ți-l recomand băiat de casă?
Pădurarul:
-Pentru lingurițele-trese. Ãsta [arată spre chelner] parcă dă papă la ciori. Eu le rup ghearele și pliscurile, ca să-mi justific o parte din muncă, și el le face grase.
Amicul:
-De plesnesc penele pe ele.
Pădurarul [cu ochii peste un gard]:
-Ce se aude pe drum?
Amicul:
-Lăptăreasa, lăptăreasa…
Pădurarul:
-Da, da, e nevastă-mea.
Amicul:
-Spuneai că nu muncește. Eu nici n-o mai recunoșteam.
Pădurarul:
-Plimbă tu cercul.
Amicul:
-Și umflă cecul.

[Cortina cade].