Poză de-o zi… (Poem dintr-un caiet f. vechi)

Dinaintea ferestrei, chemări astrale
sprintează, dau din aripi — le prind.

Dacă vrei să-mi fii aproape,
așază-te în fotografia aceasta de pe masă,
în preajma ei,
dar nu ca o frunză
în copacul din spate...
E singura șansă pe care ți-o ofer.

Imaginez turme de scântei pe Mureș;
le mână strigătul toamnei
spre frunzele care ne-au adăpostit
de sfârșitul scris deja
în caietele tale, cu majuscule.

Doar gândul trece
peste codașa ciumă
care a sunat clopotele din oraș.

Rânduri de păsări zburdă prin parc.
Ne trebuie un singur pas până la explozie.
De aceea, treptele de piatră
atacă apusul cu lancea lucirii,
până la sângerare.

Astăzi am strecurat un gând cu tine
în atmosferă
și am lăsat lucrurile
să perceapă mișcarea
în felul lor.

Când vulpea,
sprintând peste poieni,
a prins în purpură
barba craiului,
tot am crezut
în mila zăpezii…