
Când ninge, înseamnă:
din negura vremurilor
a pornit albul scrisorii,
din neglijența vreunui înger
care și-a trecut aripa
peste-un mers greoi de ființă
colorată de invidie;
sau ceva s-a defectat
în mecanismul acelui văzduh.
Gerul sfredelea
în cele mai mici unghere,
pe când resturi de tăcere
loveau acoperișurile,
deasupra cărora,
dacă așezai o oglindă,
niciun abur de porumbel
nu se cocoța.
Deși nu este interpretabil,
amănuntul
trebuia descris.