Neptun, 2007

Într-o zi, cum stăteam pe plajă, la soare, mi s-a părut că zăresc, la vreo două sute de metri distanță, o siluetă feminină: nu mișca deloc, părând că doarme. Eu mă mai uitam de o scoică, mai strigam la un câine, mă învioram cu un pumn de apă pe față, pe când sirena dormita continuu,.

La ora douăsprezece (fix), s-a ridicat de pe cearceaf, a intrat în mare, până la gât și a început să meargă, în pas vioi. A trecut și prin fața mea (prin apă), ca o nălucă din povești, ajungând până în dreptul vilei prezidențiale.

Cutuma femeii m-a dat peste cap, fiindcă apa era atât de rece, încât ar fi fost imposibil să te afunzi în valuri, să reziști acelor temperaturi acvatice și să nu te îmbolnăvești.

Ce idee o anima, care era scopul comportamentului respectiv, nu știu… Dacă ar fi fost robot, aș fi socotit că mecanismul i s-a dereglat.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *