Săgeata albastră

Aveam tren, de pe la ora 12,00. Săgeata albastră. În stație, m-am întâlnit cu Maria Logan, care mi-a vorbit despre amiciția ei cu Marin Sorescu. Mi-a oferit o carte, cu autograf.

Ușa trenului nu se deschidea. Totuși, nu se poate ca un oltean să rămână tras pe sfoară de mecanică – mi-am spus – și am apăsat pe toate butoanele, până când unul dintre ele a acționat ușa.

În vagon, era confort… Am scos cartea lui Mihai Antonescu, am așezat-o pe măsuță și am citit, cu totul diferit de până acum: când oboseam, fapt marcat de sfârșitul agrementului, mă uitam pe geam, la ultimele limbi de mare din peisaj. După o pauză de câteva minute, două-trei, reluam lectura, cartea fiind atractivă. Până la destinație, am citit-o pe toată. Mi-a rămas în minte secvența cu un păsărar, prieten al autorului: ținea pițigoi în captivitate.

Însuși Mihai Antonescu mi-a mărturisit că nu mai e prieten cu el: când l-a vizitat, păsărarul monta inele de metal pe piciorușele pițigoilor.

În captivitate, pițigoiul se sinucide, înfigându-și gheara în gât, iar inelele de metal, prinse de piciorușe, sunt suficient de grele, pentru a-l împiedica să aibă acel gest (fiindcă nu le mai poate ridica la nivelul gâtului).

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *