Bucureștiul, azi (II)

Țesătura de vorbe, înflorită de scriitorii veniți la Capșa, în perioada monarhică, pare a stărui în cafenea. Zumzetul de albine al unor tinere, care trec pragul librăriei Cărturești, aflată mai încolo, întrerupe șirul gândurilor mele, despre eventualele reacții pe care acei scriitori le aveau la sosirea sau la plecarea unora sau altora; ce va fi spus Cezar Petrescu despre Nichifor Crainic sau Ion Minulescu despre Mihail Sebastian etc. Sper ca tinerele să caute și cărțile mele, așezate pe un raft special.

Îmi continui drumul către Centrul Vechi, cu ochii după vreun minimarket, de unde să-mi iau Pepsi rece, însă nu întrezăresc. Setea pune stăpânire pe mine și-mi ia din suflet orice urmă de bucurie, pe care mi-ar putea-o trezi vederea peisajului citadin. Aș fura calul lui Mihai Viteazul, de la Universitate, și mi-aș grăbi galopul către o dugheană cu băuturi răcoritoare, dar unde să fie aceasta? În schimb, observ vitrine cu înghețată, o cupă fiind 8 – 9 lei, însă tot la gura de apă, pe care aș bea-o după înghețată, mă gândesc.

Mă deplasez prin caniculă, precum prin clei. Îmi sună telefonul și nu am elan să răspund, nu-mi trebuie decât apă. La un colț de stradă, acolo unde niște muncitori meșteresc la aparatul de aer condiționat, plasând scara pe balconul de la etajul unu, găsesc apă și Pepsi. Mă așez la rând, ca la poarta raiului. Setea m-a învins.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *