Astăzi, într-un anumit context, am vorbit despre… Ceva de felul că Romeo nu umblă prin orașul nostru, precum nici Julieta, sau poate nu știu eu, în orice caz, dacă vreunul dintre tinerii mei îi vede, să mă anunțe și pe mine; acțiunea piesei se desfășoară în Verona, dar nici acolo, astăzi, nu cred că mai dăm peste vreunul dintre acești protagoniști. Nici pe Angelina Jolie nu am mai văzut-o, parcă mi-a spus, cândva, că trece prin țară, dar a omis să mă sune, „știți care este actrița mea preferată?”. Am auzit tot felul de nume, de la Marilyn Monroe, la Brigitte Bardot și Sharon Stone. „Vreți să auziți numele actriței? Hm! nu prea sunteți convinși!”. Evident, ei erau foarte curioși. La auzul numelui, nu s-a auzit decât o singură interjecție afectivă: „Oooooo!”. Toți ochii au coborât pe telefoane: „Are atâția ani!”. Am ignorat apropoul implicit (care, oricum, este implicit; totuși, nu a fost formulat în cuvinte, ci în simple notificări de vârstă).

„Angelina Jolie: v-o puteți imagina înaintând o cerere de mână, ca scrisă de părinți, în care să fi încercat să fi mințit că nu a putut veni la școală, cine știe din ce motiv, iar ea să fi petrecut timpul cu verișorul din același cămin?”. Ipostaza a fost peste puterea lor de imaginație!

„Sau Brad Pitt sau Johnny Deep (cel care poartă cizme): parcă am auzit că, în școală, tot umblau, cu jalba în mână, să fie învoiți… Nu! Ei trebuie să fi urmat cursurile oră de oră, pas cu pas, cu ochii pe cărți și reviste de specialitate. Altfel, de unde să fi ajuns ceea ce o lume întreagă știe ce sunt? Pentru că, numai din talent, nu se poate! L-am văzut pe Brad Pitt în filmul A fost odată la Hollywood: a jucat impecabil”…

P.S.

Actrița mea preferată este Sandra Bullock!