Caiet, anul MMXXI, La cules de soc

Caiet, anul MMXXI, La cules de soc
Nu-mi pasă de vremea căzând în cascadă, 
cât timp lângă mine te afli.

Ultimul plânset al meu va fi fost
înainte de întâlnirea cu tine, 
de acum, zilele-mi le socotesc altfel, 
în răzbitul prin viață.

În pom, agățată de o creangă în apus, 
pasărea cântă, în inimă atinsă de Venus. 

Am făcut focul, sub stâncă, 
în gura peșterii, 
de astăzi, ne vom odihni, 
cât pentru patru veacuri, 
în care ne vom fi căutat
și ne vom fi salvat de la rătăcirea absurdă, 
prin omenire. 

Caiacul ne așteaptă, 
străin de opreliști,
să ne ducă, în zori, 
pe mine, la pescuit de somoni, 
pe tine, mai departe, la cules de soc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.