Caiet, anul 1994. Orașul

Orașul, 
cu privirile ca două sacoșe, 
umplute cu luminile farurilor, 
trupurilor și ale plajei, 
pune capul pe mine, să odihnească. 
Repede îmi adun gândurile, 
le opresc esența în subconștient, 
ca să nu răspundă în cer,  
între tălpile îngerilor și, 
nemaiștiind dacă este bine să întrețin discuția,
precum înteții un foc - of, 
dar nu trebuia să recurg 
la o asemenea expresie!, 
mă rostogolesc într-o frază, 
al cărei abur, 
de la cuvintele care s-au transformat în flacără, 
se preumblă pe dinaintea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.