Privit din interior, 
Dedal, primul artist al omenirii, 
era senin, 
pe deplin optimist. 
Grija pentru artă 
plutea în sine, 
îți era mai mare dragul 
să-i explorezi sufletul. 
Tu însuți te-ai fi simțit artist 
desăvârșit. 
Ai fi contemplat detaliile statuilor 
cum ies din blocul de piatră, 
ca florile, în primăvară. 

Palpitația unei fericiri 
te face să tresalți,
precum astronautul, 
pe solul de aur al lunii,
dar mai cu seamă tristețea 
îți dă brânci să ieși dintr-un eu străin,
de spaima de a nu o mai suporta. 

Mai bine îți va fi în propria-ți piele
și afirmi: 
O, da! O voi lua de la capăt, plenar. 
Mă voi lua de mână eu pe mine însumi
și o voi zbughi în lume, așa cum sunt. 

Este ca o iluzie sufletul de artist.