După o raită prin oraș – am mai făcut vreo 800 de pași după ce am luat masa, m-am îndreptat lent către casă…

În drum, am zărit o patiserie, extrem de frecventată și mi-am zis că, dacă se dă năvală, înseamnă că sunt produse apetisante în interior. Într-adevăr, sortimentele erau variate și proaspete, care însă (luasem doi covrigi calzi) nu m-au liberat de starea de oboseală, care venea de la nasul înfundat.

Am intrat și într-o farmacie Catena sau Dr. Max: am carduri la ambele și am cerut ceva pentru răceală, deși nu credeam că sufăr de așa ceva, fiindcă nu aveam niciun simptom, decât nasul. Farmacista, în stilul transilvănean – calmă și fără vreo grabă – mi-a oferit Răceala de Marin Sorescu. Glumesc! Așa gândeam eu în momentul în care am primit punguța de hârtie, cu „Fervex pentru răceală”.

Rafturile cu medicamente erau aranjate precum acelea dintr-o bibliotecă. M-am strecurat cu atenție, să nu incomodez pe mămica tânără, care intrase, alături de copil, să pretindă farmacistei un pahar de apă, de la aparatul pe care toată lumea îl știe – cu butoiaș de plastic bolborosind.

De la starea de moleșeală pe care o aveam, aerul, deși punctat de soare, mi se părea mai rece – îl simțeam în nări și pe gât. Senzația termică se întâlnea în subconștient cu aceea a copilului însetat, care dusese paharul la gură.

(Va urma)