Pe seară, după ce am înghițit pe nerăsuflate paharul de Fervex, mi-am revenit complet, dobândind o energie de puștan.

Atât durase impresia de răceală (manifestată, totuși, prin nas înfundat): de la primul moment al urcării în mașină, pentru vacanță (ieri dimineață), până la Fervex.

M-am dus (vesel) la aparatul de făcut cafea de pe hol – cafeaua era din partea casei – așa se și menționa – , mi-am făcut un espresso lung și am ieșit în curtea hotelului, în stânga, la o masă, plasată sub nucul bătrân. Păsările cântau, fără dirijor. Am luat aminte la spațiul în care mă regăseam, evident: cu altă stare, dornic să apreciez totul în jurul meu, de la nimicuri, la esențial.

În forma literei U, cu parter și etaj, clădirea părea a fi fost, cândva, han, ca în romanul lui Sadoveanu. Ecoul discuțiilor celor care trecuseră în vechime pe aici se ridica în prezent, până la nivelul urechilor mele.

(Va urma)