Apusurile actuale,
cu urale căzând după blocuri,
fără prea multe ecouri în oraș —
doar în câteva pagini de poet romantic —
scutură petalele de zbor.

În peisaj,
se răsfață oglindirea înălțimilor 
de odinioară ale dinozaurilor,
iar insectele, în inocența lor legendară,
bat frecvent din aripi —
practic, se omoară
și se topesc în efort.

Câteodată, aripile scânteiază
la contactul cu atmosfera
mai grea decât supărarea,
iar insectele trag speranță
să depășească
înălțimea răsfrântă
și s-o ia la sănătoasa din loc,
să se salveze
de la gura dinozaurului ad-hoc.

Însă vechile, teribilele structuri
persistă ca amintirea în aer
și râd.
Hohotul izbește
himerele din castele,
furtuna de vară,
gâtlejul care-l leapădă
și scrumul rămas din lulele
pe niște pachete, în castel...