​coborâți din scenă, opriți metaforele ieftine.
nu mai bateți câmpii cu scenarii de rezervă.
ecuația e brutal de simplă,
scrisă pe o singură linie de cod a existenței:
se moare o singură dată. restul e judecată.

​Hristos nu mai vine să negocieze traume,
a purtat deja o dată, pe umerii Lui, tot balastul.
A doua oară va sparge ecranul lumii
doar pentru cei care Îi mai recunosc tăcerea,
aducând salvarea ca pe o dimineață lungă.

​iar noi? noi suntem prinși în feed-ul zilnic.
drapeuri în porfiră digitală, haine scumpe,
mâncăm strălucire pe pâine în fiecare zi,
în timp ce la ușa noastră, ascuns de algoritmi,
zace un Lazăr cu rănile la vedere, 
dar noi avem privirea fixată în ecrane.
câinii sunt singurii care îi cunosc durerea.

​apoi cortina cade. brusc.
îngerii îl iau pe cel uitat în brațe de lumină,
iar pe bogat îl îngroapă sub pământ.
din iadul distanței absolute, 
ecranul se schimbă:
„o picătură de apă, Avraam, 
doar o picătură pe limbă!”,
însă, între egoul nostru și cer, 
e o prăpastie mare.
nimeni nu trece. codul e blocat.
​„atunci trimite un mesaj înapoi, 
am cinci frați pe pământ,
să nu ajungă în acest mediu de flăcări!”,
dar răspunsul e un ecou vechi:

au manualul de instrucțiuni, 
au profeții. să asculte.

„nu, dar dacă vine un mesaj din lumea de apoi, 
vor crede!”

iluzii.

dacă inima e piatră în fața cuvântului viu,
nu va crede nici dacă un mort bate la ușă.
​opriți-vă din alergare. ascultați semnalele.
Împărăția nu e un mit, e un termen-limită aproape.
„eu sunt calea, adevărul și viața”, se aude prin zgomot,
nu există scurtături, nu există bypass.
​vă rătăciți în teorii, în dogme și în frici,
pentru că nu cunoașteți nici textul, nici puterea.
la Înviere nu mai există posesie, nici gen, nici contracte,
vom fi curați și liberi, ca îngerii din cer.
​priviți în sus:
El nu e custodele unui muzeu de umbre,
nu e Dumnezeul celor șterși din sistem.
El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov.
Dumnezeul celor vii.
iar voi încă mai respirați.