S- este un fost obelisc, curbat, în timp,
de presiunea spațiului dintre cer și pământ,
-i-, un punct, vrând să dea în cap liniei, 
dar este mereu suspendat,
(-n-) are amploarea vălului miresei, 
cărat în biserici, de domnișoarele de onoare, 
-g-, un înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine
sau brațul lung al tinerei bând absint, fără să-l epuizeze 
din picturi, 
-u-, val întors cu misterul adâncului înspre lume,
brațe implorând ajutor, 
-r-, desigur, o cârjă ratată, 
deși ar fi putut fi velociped în reparație, 
-ă-: abur mereu în tendință de a sări de pe girafă, 
-t-, indicator de răscruce, 
-a-, pântecul stând a da naștere la cuvânt, 
-t-, un talcioc mormăit,
-e: rugăciunea lui Constantin Brâncuși. 

De vreo două luni, pisoiul alb nu mi-a mai trecut prin curte… Am rămas cu o rană mică în suflet. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, dar sunt cutreierat de amintirea lui. În schimb, îmi dă târcoale pisoiul urâcios, care m-a zgâriat și pe care, pentru a-l da afară din casă, l-am apucat de gât.

Revista „Gândirea”, propagatoarea tradiționalismului în literatura noastră, odată cu mutarea în București, sub conducerea lui Nichifor Crainic, s-a situat pe o linie tradițională. În articolul Sensul tradiției, Crainic reproșează sămănătoriștilor că „n-au văzut cerul spiritualității românești” și că „noi vedem arcuindu-se pe pământul nostru, coviltirul de azur al bisericii ortodoxe”.

Militând pentru instalarea misticismului în literatură, N Crainic imprimă revistei un caracter dogmatic și așa se explică dezacordul pe care-l afișează public Lucian Blaga, unul dintre ctitorii revistei în articolul Ferestre colorate.

Nu trebuie confundată revista cu doctrina ei. Revista a promovat o literatură națională de o înaltă ținută artistică, având colaboratori de mare prestigiu precum: Arghezi, Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Aron Cotruș – în poezie, Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihăescu, în proză, Vianu, Călinescu, Mircea Eliade, în critică și eseul filosofic, și toți acești scriitori sunt autohtoni prin inspirație, dar foarte moderni în expresie, de vreme ce Blaga scrie sub influență expresionistă, Pillat, sub cea simbolistă, iar Voiculescu sub forma lui Valery. Prin urmare, între gândirism ca doctrină și literatura publicată în revistă, există o diferență consistentă.

Literatura diaristică este un gen care se bazează pe înregistrarea cronologică a gândurilor, experiențelor și evenimentelor zilnice ale autorului într-un jurnal sau într-o serie de însemnări. Aceste înregistrări pot varia de la observații simple și cotidiene la reflecții profunde și introspective asupra vieții, societății sau a unor evenimente majore.

Jurnalele pot fi publicate sau private și pot servi ca mijloc de înregistrare a evoluției personale a autorului, a ideilor sale și a contextului istoric sau cultural în care trăiește. Acestea oferă o fereastră în intimitatea și psihologia autorului, permițând cititorilor să înțeleagă mai profund procesele mentale și emoționale care stau la baza scrierilor lor.

Exemple notabile de literatură diaristică includ „Jurnalul lui Anne Frank”, care surprinde viața unei tinere evreice în timpul ocupației naziste în Olanda, sau „Jurnalul lui Virginia Woolf”, în care celebra autoare britanică își explorează gândurile și viața zilnică.

Literatura diaristică poate varia ca stil și subiect, dar rămâne un instrument important pentru înțelegerea evoluției individuale și a lumii din perspectiva personală a autorului.

Literatura memorialistică este un gen care se concentrează pe scrierea despre evenimente, experiențe sau perioade din viața autorului. Aceste opere sunt adesea autobiografice, reflectând amintirile, observațiile și gândurile autorului asupra unor evenimente sau perioade importante din viața sa. Ele pot fi scrise sub forma de jurnale, memorii, autobiografii sau eseuri personale, oferind cititorilor o perspectivă intimă și subiectivă asupra vieții autorului și a lumii în care trăiește.

Această formă literară permite autorilor să-și împărtășească poveștile, să-și exploreze identitatea și să transmită mesaje emoționale sau filozofice prin propriile experiențe și reflectări. Operele memorialistice pot varia în ton, de la cele care explorează viața personală și amintirile individuale până la cele care abordează evenimente istorice sau sociale de o importanță mai largă.

Exemple celebre de literatură memorialistică includ „Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank, „Minciuni pe canapea” de Eileen Simpson și „Un copil al cărților” de Azar Nafisi. Acest gen literar are puterea de a pune în lumină aspecte ale istoriei și culturii, oferind cititorilor o viziune profundă și personală asupra lumii.

Literatura memorialistică din România cuprinde o gamă largă de opere care explorează diverse aspecte ale vieții personale și istorice ale autorilor lor. Aceste lucrări au adesea o puternică încărcătură emoțională și reflectări profunde asupra momentelor semnificative din istoria și cultura românească.

Un exemplu notabil este „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, care oferă o perspectivă intimă și tulburătoare asupra vieții intelectuale din București în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un alt exemplu remarcabil este „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, o cronică amplă și adesea tulburătoare a societății românești din perioada comunistă.

De asemenea, lucrările memorialistice ale lui Ana Blandiana, Mircea Eliade, Gabriela Adameșteanu, Horia Lovinescu și alții aduc contribuții importante la literatura memorialistică românească, acoperind o varietate de subiecte, de la experiențele personale la evenimente istorice și culturale majore.

Aceste opere oferă o înțelegere profundă a istoriei și culturii românești, aducând în prim-plan aspecte importante și oferind cititorilor o perspectivă intimă și autentică asupra societății și a experiențelor individuale în diferite perioade istorice.

Tema religioasă este o prezență semnificativă în literatură, influențând adesea personaje, conflicte și teme. Scriitorii au explorat credințele, dilemele și întrebările legate de religie în operele lor, adesea abordând subiecte precum credința, spiritualitatea, moralitatea, și relația omului cu divinitatea sau cu ideile religioase. De-a lungul istoriei, opere literare precum „Divina Comedie” a lui Dante, „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski sau „Biblia” însăși au explorat teme religioase profunde și complexe.

Tema religioasă în literatură este vastă și diversă. Unele opere se concentrează pe explorarea credinței și a relației individului cu divinitatea sau spiritualitatea, evidențiind conflictele interne și dilemele morale. Altele pun sub lupă instituțiile religioase și impactul lor asupra societății sau indivizilor. Uneori, scriitorii folosesc simboluri și metafore religioase pentru a sublinia mesajele morale sau filozofice din operele lor. În esență, tema religioasă în literatură oferă o platformă complexă pentru explorarea profundă a aspectelor umane, morale și spirituale.

Există mulți poeți remarcabili care au explorat tema religioasă în creațiile lor. Câteva nume notabile includ:

1. John Donne: Cunoscut pentru poezia sa metafizică, Donne a abordat teme religioase precum credința, relația cu Dumnezeu și aspectele spirituale ale vieții.
2. George Herbert: Poeziile lui Herbert explorează credința, rugăciunea și relația personală cu divinitatea într-un mod profund și introspectiv.
3. Gerard Manley Hopkins: Hopkins a adus în poezia sa explorări complexe ale credinței, frumuseții naturii și a spiritualității, reflectând adesea asupra contradicțiilor și încercărilor interne.
4. T.S. Eliot: Eliot a abordat teme religioase în poezia sa, inclusiv în lucrarea sa monumentală, „Țara golului” („The Waste Land”), evidențiind criza spirituală și căutarea sensului în lumea modernă.
5. Emily Dickinson: Chiar dacă nu este exclusiv dedicată temei religioase, poeziile lui Dickinson explorează frecvent aspecte ale credinței, vieții spirituale și a relației cu divinitatea.

Acești poeți au abordat subiectul religios în moduri diverse și complexe, oferind perspective unice și profunde asupra experienței umane în raport cu credința și spiritualitatea.

Max Weber a avut contribuții semnificative în analiza rolului religiei în societate. Una dintre lucrările sale celebre, „Etica protestantă și spiritul capitalismului”, examinează relația dintre religie și dezvoltarea capitalismului în Europa.

Weber a susținut că etica protestantă, în special în ramurile sale calviniste și pietiste, a influențat semnificativ spiritul și practicile economice. El a subliniat ideea că anumite trăsături ale credinței protestante, precum austeritatea, munca asiduă și conceptul de datorie morală față de propria vocație sau ocupație, au jucat un rol important în formarea mentalității capitaliste. Aceste valori religioase au promovat o atitudine favorabilă muncii și acumulării de capital.

De asemenea, Weber a analizat modul în care diferite religii și credințe au influențat structurile sociale și politice, arătând cum ideile religioase și sistemele de credințe au avut impact asupra formării instituțiilor sociale și a autorității în societate.

Divina Comedie este o capodoperă a literaturii italiene scrise de Dante Alighieri în secolul al XIV-lea. În această operă epică, Dante călătorește prin Infern, Purgatoriu și Paradis, căutând înțelepciune și îndrumare spirituală în căutarea lui Dumnezeu.

Paradisul din „Divina Comedie” reprezintă partea finală a călătoriei lui Dante și descrie călătoria sa către locul de puritate divină, unde sufletele dreptcredincioase și sfinții se află în comuniune cu Dumnezeu.

Paradisul este organizat în nouă ceruri, fiecare cer reprezentând o sferă sau o sferă planetară și fiind asociat cu o anumită virtute teologică sau cu o virtute creștină. Sfinții și sufletele care trăiesc în aceste ceruri sunt ilustrați prin simboluri și discursuri alegorice, reflectând virtuți precum credința, speranța, dragostea divină și înțelepciunea.

Dante este ghidat în călătoria sa prin Paradis de Beatrice, dragostea sa idealizată și un simbol al harului divin. În cele din urmă, el ajunge să vadă însuși Dumnezeu într-o experiență copleșitoare de lumină divină.

„Divina Comedie” reprezintă nu doar o călătorie fizică, ci și o călătorie spirituală și filozofică a lui Dante, prin care el explorează conceptele de moralitate, credință și relația omului cu divinul, culminând cu contemplarea divinității în Paradis.