​îi deschizi ușa.
îi întinzi proiectele ca pe niște hărți secrete,
iar el te descoase atent,
cu zâmbetul celui care pare 
că vrea doar să te ajute.
​a doua zi, e dezinvolt,
își potrivește vocea
și rostește apăsat:
„m-am gândit să facem un proiect”.
​fără nicio ezitare.
propria ta idee, 
livrată cu alt titlu de proprietate.
​dai înapoi.
refuzi să semnezi tacit jaful ăsta pe față.
taci, cu speranța absurdă că-și va da seama,
că-ți va înapoia paternitatea visului.
​dar în piept se deșurubează ceva.
o supărare fără nume
coboară lent,
ca un lift de plumb care se prăbușește în inimă.
​ce regret amar pentru fiecare cuvânt dăruit.
îi lași drumul liber —
să facă proiectul cu cine vrea.
de azi, ferestrele tale se închid.
​în minte îți rămâne doar detaliul:
fața lui concentrată,
stilul heirupist,
o mojicie brută pe care n-o mai poți uita.