O , cât mi-aș fi dorit să te fi însoțit, 
să fi văzut plaiul unde ai crescut, 
te-ai jucat, 
te-ai înălțat pe vârfuri să culegi pere, 
poate și albia în care mama ta te-a lăiat...

Te-aș fi îmbrățișat la fiecare pas, 
te-aș fi ridicat spre stele, 
ai fi atins cu fruntea becul din cameră, 
acolo unde ne-am fi oprit 
pentru ca tu să-mi arăți biblioteca ta. 

Mirosul de flori, 
intrat pe fereastra deschisă, 
ne-ar fi învelit ocrotitor 
și, pentru o clipă, 
nările mele s-ar fi desprins de pielea ta, 
pentru a se fi îmbogățit și cu parfumul floral. 

Am fi stat în acea curte a noastră 
ca într-o cetate ridicată pentru noi 
și peste ale cărei ziduri, 
nicio săgeată n-ar fi cutezat 
să se abată. 
nici măcar pentru o clipă 
să rămână în văzduh pe gânduri, 
uitându-se la noi. 

M-aș fi așezat pe scaunul 
de sub pomul reflectat în fântână 
și setea de tine nimic nu o stinge. 

Acolo, cu ocazia acelui drum, 
sunt germenii unei noi vieți 
care m-ar fi câștigat încă de pe atunci.