Poate niciunul dintre noi nu a trăit 
emoțiile actriței din filmul vechi, 
urcând în automobilul decapotabil, 
în vreme ce mulțimile extaziate 
se înghesuiau doar ca s-o vadă o clipă mai de aproape.

De ce paroxismul unei astfel de vieți, 
dacă ea, viața însăși, s-a sfârșit într-o clipă, 
când nu a mai fost ață pe ghem, 
iar femeia este demult în mormânt, 
roasă de viermi? 

Din fericirea ei, 
trăită atât de personal, 
ca o minune într-o cutie, 
nu a mai rămas nimic. 
Și de ce atunci pe pământ 
au pâlpâit asemenea ore astrale? 

Poate că nici ei nu i-au fost de folos. 
Rămasă suspendată pe culmile acelor emoții, 
dacă nu le-a mai regăsit niciodată, 
trebuie să fi cunoscut o dezamăgire 
mai adâncă decât bucuria care le-a născut.

Dar știa ea, 
actrița Jewel, 
surprinsă într-o peliculă 
și într-o știre de jurnal, 
că va fi privită, 
peste aproape un secol, 
în 2026, 
de mine sau de alți oameni ai acestei lumi 
și purtată, 
fără voia ei, prin spațiul virtual?