Roțile retează distanța — nu drumul,
ci măsura lui.

La gherghef atârnă un început mort,
firul refuză să devină formă,
abstractul își linge marginile.

Cordonul zvâcnește în gol.
Nașterea nu are loc,
doar insistă.

Ipotezele calcifică aerul,
îl transformă într-o coajă
din care nimic nu mai poate ieși
fără violență.

Abia plăcerea, ca o lamă caldă,
deschide o trecere
spre ceea ce nu știe încă să existe.

Culoarul rostește
prin buze de sticlă
o propoziție fără oameni.