Iau în piept strigătul trist al guguștiucului.
Încerc să scriu în zborurile lui diurne,
desfăcute printr-o pedalare a imaginarului,
cu litere de ceară:
Bun venit la circul lumii din această vară!

Prin viori, se revarsă turme de scântei,
aspirând să sugrume adormirea comorii.
Urechea vrea să se apere de armonie;
pe scara timpanului nu mai este primit
decât sunetul —
talentul violonistic al lui Paganini.

Scânteile, impure de amețeala serii,
se așază cu burta la pământ
și se târăsc spre vioară
ca niște simple năluci.

În fiecare zi, 
trăiesc impresii noi.
Viața e o peliculă 
pe care de abia o mai surprind,
ca un pârâu la vale...

Mă întrebi despre viață
și nu știu ce să-ți răspund.
Încet, te refaci în cristalul zilei.
Sunetul străzii intră pe uși.

„Hai și în alte viziuni!”, m-ai îndemna,
iar dialogul ar deveni șocant.

De două ori aducem felinarul lângă pat
ca să vedem:
pâlpâirea e sporită de uimirea sorții
care i-a atins pe cei doi ducați
din mâna locotenentului de rând.