O, lumină, adusă în care trase de boi din oraș, după lungi frământări prin porturi, obosită de atâta alergare — picioarele-ți supărând norii - te împing în sătuc, spre odihna de seară.
În pătule, săniile frânte de amurgul adânc.
Nu trebuie puse întrebări despre viață. Ea vine cu bune și rele. Le trăiește omul pe toate.
O, lumină, adusă-n care trase de boi, Din orașe trudite și porturi amare, După lungi frământări și alergări prin noroi, Te așezi peste sat, spre tihnă și seară.
Obosită de drumuri, cu pașii greoi, Îți scuturi aripa plină de zare Și norii se-nduplecă blânzi înapoi, Sub cerul ce-și pleacă tăcerea cea mare.
În case, prin pătule, amurgul coboară, Ca o sanie frântă pe drum înserat; Se strânge lumina în vatră și-afară Rămâne doar vântul, domol și uitat.
Nu pune-ntrebări despre viața ce vine — Ea-mparte de toate, și rău și senin. Le duci ca pe daruri, le porți lângă tine, Și-nveți să le rabzi cu un zâmbet senin.
