Refuzăm lecturi,
al căror timp se consumă acum.
Ne-am îndepărtat de sensul adevărat.
Întotdeauna mi se pare că,
între mine și zeu,
zace o poartă.
Nu am cuvântul-cheie
ca să ajung la splendori.
Murmur a nemulțumire.
Închei discuția.
Încerc să deșurubez din sefeuri
o treaptă de navă.
Se cade în melancolie.
Acolo, la terasă,
o stare de comunicare
distruge carte după carte.
Vinul se trezește în pahare.
Pasărea este un semn
care se cere descifrat
de vorbirea noastră.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”